London, baby! 🇬🇧 🇬🇧 🇬🇧

Oh, London… nici nu știu cu ce să încep… îmi doream de atât de mult timp să ajung în orașul ăsta, încât nici nu mai știu de când îl am în gânduri (să nu zic pe listă, că o listă literalmente nu am avut niciodată până anul acesta 🤭).

Anul 2023 l-am plănuit cu mai multe ieșiri, în avans pentru anul 2024 când nu știu cât sau dacă voi mai apuca să zbor prea departe.

Așadar, în ianuarie am cumpărat biletele, direct din Sibiu, de la botu’ calului cum s-ar zice :)) șiiii let’s fly, babyyyy! 🇬🇧 🇬🇧 🇬🇧

20 things to know before going to London

First impression: limba engleză are alt gust aici :)) zice cineva care a fost în Statele Unite de 6 ori :))

Am mers mult, ne-am plimbat și mai mult, am vizitat cât de multe am putut (și încă mai sunt multe de văzut, dar mi-aș dori tare să mai ajung), am avut parte de o vreme superbă, adică ținând cont de februarie London, mă așteptam să fie mai frig sau mai înnorat sau chiar să plouă, dar ne-a dat Doamne Doamne vreme superbă 🥰

Am căutat dinainte să mergem, tururi gratuite la muzee și așa am ales să vizităm National Gallery unde am reușit să vedem cu alți ochi arta și chiar să primim explicații asupra unor lucrări făcute de mari artiști. Și precum ne spunea ghidul, vin oameni din toate colțurile lumii să vadă operele lui Van Gogh, ajung în fața picturilor, fac poze și pleacă… și ne-a învățat la ce și cum să ne uităm când analizăm o astfel de pictură și să încercăm să vedem puțin dincolo de o simplă poză

Am mai vizitat și British Library – din păcate nu e acces pentru public la sălile de studiu (reading rooms), dar tot e impresionant să vizitezi o astfel de bibliotecă știind că are peste 600 de kilometri de rafturi de cărți!

Tot în prima zi am ajuns în Trafalgar Square, am trecut pe lângă Big Ben, London Eye și ne-am plimbat pe malul râului Tamisa.

A doua zi am fost să vedem Tower Bridge, Saint Dunstan’s Garden – este ca o oază de liniște și verde în mijlocul agitației citadine, Tate Museum (puțin prea modernist pentru mine, dar am văzut lucruri interesante), iar în rest ne-am plimbat pe străzile orașului și așa am descoperit sediul de la Google, întâmplător 🙂

Ultima zi în London (cu siguranță prea puțin pentru o asemenea metropolă) am vizitat Science Museum – loved it! Îmi place la nebunie cât de interactive sunt muzeele lor!, o altă minunăție vizitată a fost Natural History Museum 😌, iar pe domnul Buckingham Palace l-am văzut doar de la poartă și apoi am plecat spre Brighton.

Bâlea Lac -> Vârful Negoiu

Și ne-am luat noi și ne-am dus… și ne-am tot dus… până sus, iar de acolo și mai sus… noi aveam un singur gând: să ajungem pe vârful Negoiu… și am ajuns!

Așadar am plecat la Bâlea Lac cu mașina, iar de acolo în drumeție, cu drag și spor și avânt, spre vârful Negoiu (de precizat că am plecat de la Cabana Bâlea Lac la ora 09:45 dimineața!). Și urcăm, și urcăm, și începe să se vadă cum se îndepărtează de noi Lacul Bâlea (altitudine 2034m), după câțiva metri buni luați în altitudine, ajungem pe vârful Lăițel (2390m), de acolo se vede Lacul Călțun (2135m) și ultima urcare până pe vârful Negoiu (2535m). Toate bune și frumoase, până când ne-am dat seama că soarele va intra imediat după munți, iar noi mai avem cale lungă de întoarcere… nu știu de ce, dar eu îmi imaginam că până acolo doar am urcat și că la întoarcere vom face mai puțin, însă nu a fost chiar așa. Ideea e că domnul Lăițel a fost mai greu și mai lung de escaladat la întoarcere și fix acolo ne-am întâlnit cu un grup de tineri care mergeau la refugiul Călțun. Unul dintre băieți ne-a dat o frontală (să îi dea Dumnezeu sănătate!) și ne-a zis că se va întuneca până ajungem noi la Bâlea și așa a fost 😬 oricât de tare am crezut noi că ne grăbim, noaptea a fost mai rapidă 🙃 Când am ajuns sus în creastă, jos și undeva departe se vedea Lacul Bâlea, însă în jurul nostru era beznă! Se vedeau 3-4 becuri de pe la cabane și cam atât… noi cu o frontală și un blitz de telefon în vârful crestei… doar așa îți poți aminti de rugăciunea inimii și cum se rostește ea pe pași 😇 Mai fluieram din când în când (nu știu dacă a ajutat la ceva), mă mai rugam din când în când și uite așa, după mai bine de 10 ore de mers, am ajuns din nou la mașină… #NuMaiFacemAsaCevaVeci!

Deci când am ajuns la mașină și m-am întors să mă uit la muntele de pe care tocmai am coborât și nu am văzut nimic, am zis un mare și sfânt Slavă Domnului că am ajuns cu bine! 🙏

Aici este și traseul, pe care am considerat noi că îl facem în timp util, dus-întors…

https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/balea-lac-saua-paltinul-laitel-vf-negoiu

Oamenii vin și… rămân

Ne-am cunoscut în tren, în drum spre Sâmbăta, când mergeam la parastasul Părintelui Teofil. În acea zi s-a născut nepoțica ei și la fiecare aniversare îmi scria “Balu, azi împlinim 3 luni” și tot așa…

Fix la un an după ce ne-am cunoscut, era o zi de octombrie, când mi-a scris să mă întrebe dacă sunt în București și dacă pot merge până la sediul Ascor. M-am dus, trecuseră câteva luni bune de când nu o mai văzusem, plecase la Oașa să învețe pentru Rezidențiat, apoi am aflat că urmează să plece din țară, brusc și dintr-o dată… atunci am văzut-o ultima dată. Și nu e despre faptul că a plecat din țară, ci despre faptul că nu am mai avut cum să iau legătura cu ea…

Și au trecut anii… și tot ce pot face este să o port în gânduri și în rugăciune și să o pomenesc în fiecare duminică și… deși zic că nu am cum să iau legătura cu ea, duminica, Acolo, este toată legătura de care am nevoie! Este suficient să o pomenesc și deja o simt acolo, cu mine 😇

Și într-o zi, după aproape 6 ani de… pauză, primesc un mesaj semnat Maica Baloo… mi-au dat lacrimile… instant! Așa se face că ne-am revăzut într-un weekend de august, la Oașa, după aproape șase ani în care am reușit să îi trimit două scrisori, la care nu doar că nu am așteptat răspuns, dar nu am știut nici măcar dacă au ajuns la ea… Am povestit mult și multe, am mers la slujbe, la ascultări și în drumeție până pe Vf. Fetița – drum pe care l-am făcut cu multe opriri pentru că Baloo, un ursuleț în adevăratul sens al cuvântului, după ce a dat de zmeura din pădure, abia s-a mai lăsat dusă :))

Cu noi în drumeție a fost și un amic din vechea gașcă de la București și el, mai curios din fire, a cam luat-o la întrebări, întrebări pe care eu le-am găsit mult prea personale, ca să nu zic chiar intime. Mi-a plăcut enorm, în schimb, că după slujba de duminică, și-a făcut timp să mergem doar noi două la o plimbare și atunci mi-a povestit despre cum a fost când a mers ea la Oașa să învețe pentru rezidențiat și ce a făcut de fapt 😇 (îmi amintesc că îi împrumutasem sacul de dormit pe atunci și când mi l-a adus, și-a cerut scuze că poate miroase a grajd – stătuse în grajd cu vacile 😅), cum s-a pregătit și cum a trăit acea perioadă, în liniște și rugăciune…

Pot doar să spun că efectiv m-am umplut de o bucurie greu de descris în cuvinte. Și că sunt cât se poate de recunoscătoare pentru cele câteva clipe petrecute împreună, clipe pe care le voi prețui cât de mult și cât de bine pot.

Un mare mulțămesc, Maica Baloo! 🙏🏻

Pentru că timpul trece, iar ei… cresc…

Le-a rânduit Doamne-Doamne și de data aceasta și am ajuns la Mănăstirea Albac după ceva vreme… dar acolo nu se simte asta, nu se simte așa… ele sunt mereu acolo, doar ne așteaptă pe noi, mereu cu brațele deschise, mereu să ne hrănească și să ne însuflețească 😇

De data aceasta am mers cu Maica Nectaria, sus, la „garsonierele” lor. Au făcut o capelă mică în vârful dealului, care tocmai era proaspăt pictată și totul era nou înăuntru. Și a început Maica să cânte, „facem o probă să vedem cum se aude”… am înlemnit când i-am auzit vocea puternică răsunând între acei pereți… Doamne, oamenii ăștia chiar îți cântă Ție…